Allview lansează tableta AllDro2 Speed HD

de
28.05.2012

Allview lansează tableta AllDro2 Speed HD tableta speed hd allview alldro

Allview anunță lansarea tabletei AllDro2 Speed HD, un nou model din gama de tablete Speed, recomandată clienților noi și existenții care își doresc o tabletă performantă cu ecran de 8 inch la un preț avantajos. Tableta rulează sistemul de operare Android 4.0 și are un ecran multitouch HD proporționat 4:3, un procesor Cortex A8 la 1,2 GHz, două camere foto, memorie flash de 8GB, memorie RAM de 1 GB și conectivitate la internet prin Wi-Fi și 3G prin dongle.

AllDro2 Speed HD este o tabletă cu o personalitate puternică care își va încânta utilizatorii la fiecare pas prin funcții inedite. Este primul model din gama care integrează technologia Wi-Fi Direct prin care este posibil transferul rapid de fișiere către orice dispozitiv echipat cu această funcție.”, a declarat Olivia Cardas, Marketing Manager Allview.

Datorită ecranului multitouch HD și a procesorului grafic quad core Mali 400 integrat, AllDro2 Speed HD oferă utilizatorilor experiențe multimedia surprinzătoare. Tableta permite vizualizarea filmelor și a imaginilor la standarde HD și deschide videoclipuri direct în interiorul paginilor web prin intermediul suportului Flash Player și HTML 5. Mai mult, printr-un cablu HDMI tableta poate fi conectată la televizior devenind un multimedia player care redă fotografiile, videoclipurile și filmele pe televizor la rezoluție FullHD.

Cu o grosime de doar 9,9 mm, noua tabletă are un design slim dar robust, partea din spate fiind acoperită de o carcasă de aluminiu. Pentru facilitarea citirii cărților electronice și editarii documentelor AllDro2 Speed HD este dotată cu un buton care blochează senzorul de rotație pentru ca ecranul să rămână în poziție verticală. Pentru capturarea paginilor web și nu numai, tableta face screenshot-uri fără utilizarea unei aplicații dedicate.

Prin intermediul aplicațiilor dedicate precum Yahoo sau Skype, a camerei foto și a conexiunii la Internet, AllDro2 Speed HD realizează apeluri video în condiții optime. În timpul apelurilor video utilizatorii pot trece de la camera frontală la cea principală de 2 MP pentru a surpinde și împărtăși evenimentele din jur.

AllDro2 Speed HD este disponibilă în versiuni alba și neagra și poate fi achiziționată atât din magazinul online Allview cât și din rețelele de magazine partenere, la pretul de 799 lei.

[nggallery id=56]
Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Despre autor

Salut! Numele meu este Cristi. Sunt pasionat de tehnologie si Android, motiv pentru care am ales sa-mi dedic o mica parte din timp pentru a impartasi cu voi aceasta pasiune si a va face cunoscute ultimele noutati despre tot ce inseamna ,,robotelul verde”.

Sustine
Click!