Home Aplicatii 10 aplicații Android cu care să ...

10 aplicații Android cu care să înveți programare

de
01.11.2020

10 aplicații Android cu care să înveți programare apps android

Am văzut în ultima perioadă pe Facebook o mulțime de cursuri plătibile care îți promit că te învață programare de la 0 și îți prezintă mirajul „freelancer-ului cu salariu de 5000 euro”. Până acolo e o cale foarte lungă și nu e deloc cum pare, din păcate.

Drumul până la un simplu job de entry developer sau tester este pavat cu nervi, frustrări, multe renunțări, ba chiar șuturi în fund de la companiile care nu sunt dispuse să îți dea măcar o șansă. Dacă nu te prinde din primele săptămâni și faci doar că vrei și tu să ajungi la cei 5000 de euro promiși de curs (cine nu vrea bani, nu?) sfatul meu este să te reorientezi către o altă abordare a domeniului. Cine ajunge să câștige atâția bani ca și programator are o listă lungă cu proiecte și ani buni în spate.

Internetul și tehnologia îți oferă o arie largă de învățare pentru multe domenii, dar mai ales în zona de IT – development și testare. Există multe platforme pe care le găsești la un simplu click care te ajută să înțelegi și să faci cunoștință cu limbajul. După primii pași cred că este important să îți pui în cap un target, un mic proiect la care să lucrezi și să înveți din plăcere, ca la final să fii mândru de rezultatul tău. Google chiar este prietenul tău indiferent ce anume vrei sa creezi.

Este evident că programarea se învață în fața calculatorului, dar există și pentru Android aplicații care te pot ajuta să îți consolidezi cunoștințele. Poate atunci când ești în autobuz în loc să dai un scroll pe Facebook încerci să îți verifici cunoștințele acumulate cu o zi înainte. Eu am făcut asta, ba chiar și înainte de culcare mai stăteam ele. Este mult mai productiv decât să pierzi minute prețioase pe Tik Tok sau alte rețele sociale. La mine a funcționat și m-a ajutat. Câteva minute în plus, zi de zi, duc undeva până la urmă.

Mai jos găsești o listă de 10 aplicații cu ajutorul cărora poți exersa cunoștințele pe anumite limbaje sau framework-uri. Câteva dintre ele vin cu propriul IDE (un soft/tool care îți permite să scrii și să rulezi cod), dar unele au doar prezentări sau quiz-uri.

  1. SoloLearn (Java și Javascript, dar dacă dai un search pe Play Store găsești și pentru alte limbaje)
  2. Mimo (Web Dev – Javascript, HTML, CSS și Python)
  3. Codic (Java)
  4. Learn Programming (HTML 5, CSS, Javascript, jQuery, Angular)
  5. CodeGym (Java)
  6. Encode (Javascript)
  7. Codinguru: Learn Programming with quiz (Python, Android, C++, C#, Kotlin, JavaScript, PHP, Java, Ruby, HTML, Swift)
  8. EASY CODER : Learn Java Programming (Java)
  9. Codemurai – FREE Coding Courses: Game, Web, Apps (HTML, CSS, JavaScript, Python, TypeScript, Angular 2, ES6, MongoDB, Node, React etc)
  10. JavaScript Quiz (Javascript)
Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Tag-uri:
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!