Indiferent de anotimp și de timpul liber, este important să ne alocăm măcar 30 de minute zilnic pentru activitățile fizice. Mulți preferă exercițiile în aer liber sau acasă, din lipsă de timp sau doar din comoditate. Dezvoltatorii s-au gândit și la cei care nu apelează la sălile de fitness specializate și au lansat aplicații dedicate ce țin locul unui antrenor personal.
Mai jos aveți câteva aplicații numai bune pentru vă ajută în lupta cu kilogramele sau cu sedentarismul. Acestea oferă liste complete cu exerciții pentru diverse grupe de mușchi, dar și imagini și clipuri ce vă vor învăța cum să le efectuați într-un mod corect, fără să vă afecteze sănătatea. Tot ce aveți nevoie în prima fază este doar un smartphone.
Eu, personal, prefer aplicația Pumatrac pentru programele foarte bine împărțite în funcție de target-ul tău, dar și de nivelul de experiență. Sunt foarte solicitante și îți pun la încercare forța și anduranța. N-am găsit una mai potrivită pentru mine și pentru ce vreau, iar accesarea programelor din aplicație este gratuită. Mai mult, toate programele/exercițiile pot fi urmărite inclusiv de pe PC accesând pagina pumatrac.puma.com.
Alergatul, mersul pe jos sau pe bicicletă sunt activități aerobe ideale pentru a te menține sănătos
Dacă nu sunteți fani ai exercițiilor pentru dezvoltarea musculaturii, puteți opta pentru activități în aer liber, cum ar fi alergarea, mersul pe jos sau mersul cu bicicleta. Aplicațiile pentru activitățile de tip cardio vă vor ajuta să monitorizați distanța, durata, caloriile arse și să vă consultați progresele și performanțele, ca fiecare nouă activitate să fie o competiție cu voi înșivă.
Mai jos găsiți lista cu aplicații. Alegeți una și apucați-vă de treabă!
Fitness tracker-ele/smartband-urile devin din ce în ce mai accesibile
O variantă puțin mai avansată sunt fitness tracker-ele care permit sincronizarea cu aplicații dedicate sau compatibile. Față de smartphone, o astfel de brățară îți înregistrează fiecare pas făcut, bătăile inimii (pentru cele cu senzor HR integrat), iar cu ajutorul unor algoritmi calculează numărul de kcal consumate pe parcursul unei zile, calitatea somnului, minutele de activitate intensă etc.
Eu folosesc de ceva vreme brățările Fitbit. Am avut acum vreo 5 ani un tracker Fitbit Flex, apoi Alta HR și acum îmi monitorizez activitatea cu ceasul Versa 2. Nu am testat alți producători, dar despre Fitbit pot să spun că oferă produse de calitate, aplicații performante și fără probleme, dar și o comunitate impresionantă cu care poți schimba impresii despre tot ce înseamnă stil de viață sănătos și activ. Puteți găsi câteva modele de ceasuri și brățări Fitbit pe eMAG – link.
Fitness:
PUMATRAC – Fitness Training, Workouts & Running
Sworkit: Workouts & Fitness Plans
Total Fitness – Gym & Workouts
Workout Trainer: fitness coach
Gym Workout Tracker & Trainer for weight lifting
Alergare:
Runtastic Running & Fitness Tracker
Runkeeper – GPS Track Run Walk
Running Trainer: Marathon Plan & Training Program