Brandul nostru autohton Allview a anunțat astăzi lansarea noului smartphone dual SIM V3 Viper. Acesta este primul din serie care vine cu ecran cu un raport de 18:9, fiind mai compact și mai ușor de utilizat cu o mână.
V3 Viper este echipat cu un ecran de 5.5 inch – IPS LCD 2.5D, protejat de Gorilla Glass 3, procesor quad-core Cortex®-A53, tactat la 1.25GHz, 3GB memorie RAM și 32GB memorie internă, cu suport microSD.
Camera principală din dotare este de 13MP și oferă funcții de Auto Focus, Fast Zoom, Face beauty, Panorama, Face beauty video. Camera frontală este și ea tot de 13 MP, cu LED flash.
Acesta mai vine cu Android 8.0 Oreo, senzor de amprentă poziționat pe spate, funcție dual WhatsApp și baterie de 3000 mAh.
V3 Viper este disponibil la precomandă pe allview.ro începând de astăzi, la prețul de 899 de lei.