Dacă voi ați uitat de Samsung Galaxy S I9000, acest veteran care a stat la baza dezvoltării sistemului de operare Android cu 5 ani în urmă, să știți că dezvoltatorii nu l-au uitat. Cu ceva zile în urmă pe XDA a apărut un custom ROM ce duce Galaxy S la același nivel cu ultimele device-uri, din punct de vedere al versiunii Android.
Este vorba de un build neoficial OmniROM, bazat pe AOSP, dar care se află încă în stadiul de Alpha, ceea ce înseamnă că e posibil să găsiți destul de multe bug-uri.
Pentru a instala acest ROM aveți nevoie de un Galaxy S funcțional (doh!) și de root. Nu mai zic nimic de root, pierderea garanției etc, pentru că nu cred că mai are cineva acest device cu garanție valabilă.
Link-uri de download, detalii și tutoriale puteți găsi pe XDA.