Huawei a organizat un eveniment de lansare în China, iar pe lângă telefoane a prezentat și Huawei Watch Ultimate, un competitor serios pentru Apple Watch Ultra, cât și pentru variantele de top de la Garmin.
Noul smartwatch folosește materiale premium, carcasa acestuia fiind realizat dintr-un aliaj pe bază de zirconiu numit Liquid Metal. Avem și un cadran din ceramică, ecran din safir și o curea dintr-un material nou ce o face rezistentă la uzură și mai confortabilă.
Ecranul este un LTPO AMOLED de 1.5 inch cu luminozitate de 1.000 nits și refresh rate intre 1 și 60hz și o baterie de 530mAh ce promite 14 zile autonomie pentru utilizatorii obișnuit și 8 zile pentru utilizatorii activi. Aceasta poate ajunge la capaictate maximă într-o ora și dispune și de încărcare wireless Qi, putând să se încarce chiar și de la un telefon.
Ca senzori, nu lipsește nimic din ce poatea avea un smartwatch: senzor de puls, de saturație de oxigen, monitorizare somn, stres, EKG, GPS. Are peste 100 de moduri de sport, inclusiv scufundări. Vine cu rezistență de până la 100 de m adâncime în apă datorita a 16 elemente de protecție, având standardele ISO 22810 și EN13319.
Avem parte și de Expedition Mode, pentru o localizare precisă ce adaugă puncte de reper pe hartă pentru a putea reveni pe aceeași rută atunci când vizitezi locuri f[ră semnal.
Ceasul va fi lansat și în Europa pe 3 aprilie în doua variante: una cu curea de titan cu zale, care va fi și cea mai scumpă, iar cealaltă cu o curea de cauciuc HNBR (Hydrogenated Nitrile Rubber Strap). Încă nu au fost oferite preturile, dar pe site-urile din China acestea sunt listate la aproximativ 940 de euro pentru cea cu curea de titan, respectiv 800 de euro pentru cea cu brățară de cauciuc.