Home Altele Încărcarea la 45W cu Anker 313 ...

Încărcarea la 45W cu Anker 313 și Samsung Galaxy S24 Ultra

28.02.2024

Încărcarea la 45W cu Anker 313 și Samsung Galaxy S24 Ultra samsung featured anker

De curând am făcut trecerea de la Samsung Galaxy Z Fold4 la Samsung Galaxy S24 Ultra, deci de la încărcarea de 25W, cât suportă maxim Fold-ul, la 45W.

Am multe încărcătoare prin casă, diverse brand-uri, de la 15W, 20W, 25W, 35W, 65W și 67W. Pe cele de 25W și 35W le foloseam la telefon, în 2 camere, iar de când cu noua achiziție m-am tot uitat să îmi completez colecția și cu unul de 45W, dedicat pentru S24 Ultra. Puteam să încarc și cu cele de 65W și 67W, dar ambele au alte „destinații”.

M-am uitat să văd ce variante am și mi-a făcut cu ochiul Anker 313. Nu mai folosisem produse de la ei până acum, dar am tot văzut pe grupuri că lumea le recomandă.

La prima încărcare cu Anker 313 și cablul din cutia telefonului am avut doar Super fast charger și nu înțelegeam de ce. Am schimbat cablul cu unul Baseus de 100W și încărcarea s-a transformat din Super fast charger în Super fast charger 2.0. Samsung s-a zgârcit la un fir, pentru că acesta nu este de 5A.

De la 5% (am uitat să fac screenshot la 1%) la 100% telefonul arăta 1h 7m (45W) și 1h 13m (25W). O diferență de 6 minute.

Încărcarea la 45W cu Anker 313 și Samsung Galaxy S24 Ultra samsung featured anker

De la 60% până la 100% ambele încărcătoare au mers pe aceleași valori de putere (+ – 1,2,3W).

Încărcătorul de 45W mi se pare cel mai potrivit până pe la 35%, pentru că reușește să încarce de la 1% la 35% în doar 14 minute. E bun dacă ești pe fugă și bateria stă să moară. Până pe la 20% am avut 45W și încărcătorul a fost doar ușor călduț. Asta s-ar datora tehnologiei GaN (nitrura de galiu) care face încărcătorul mai eficient în disiparea căldurii.

Încărcarea la 45W cu Anker 313 și Samsung Galaxy S24 Ultra samsung featured anker

Rezultatele de mai jos sunt bazate pe testele mele cu S24 Ultra și Anker 313 45W și sunt aproximative și măsurate cu device-ul de mai sus:

45W: 1% – 20%;

40W, 35W, 30W: 20% – 60%

25W, 20W: 60% – 80%

15W, 10W: 80% – 90%

5W: 90% – 100%

Ca și construcție Anker 313  pare genul de încărcător pe care nu îți este frică să îl lași în priza acasă nesupravegheat când pleci o săptămână. Vine cu multiple protecții – împotriva scurtcircuitelor, protecție la înaltă tensiune și control al temperaturii.

Ca și output, acesta suportă: 5.0V=3.0A / 9.0V=3.0A / 15.0V-3.0A / 20.0V=2.25A (45W Max); PPS: 3.3V-11V=5A / 3.3V-16V=3A / 3.3V-21V=2.25A (45W Max)

Dacă ești genul care lasă telefonul sub 10% foarte des, un încărcător de 45W este cumva justificat peste cel de 25W. Dacă ai deja unul de 25W și nu ajungi cu telefonul sub 30%, cred că este doar o risipă achiziția unuia de 45W, raportându-ne la timpul câștigat. Deși am menționat în articol doar S24 Ultra, totul se aplică și pentru modelele S23 ultra sau S22 Ultra care vin cu același tip de încărcare.

Chiar dacă am mai multe încărcătoare sub 45W, mie îmi place să „storc” tot ce pot din device-urile mele, așa că nu am vrut să rămân la 35W sau 25W.

Încărcarea la 45W cu Anker 313 și Samsung Galaxy S24 Ultra samsung featured anker

Dacă faci trecerea de la un încărcător de 20W sau 15W, Anker 313 este o alegere foarte bună, la un preț accesibil pentru un brand cu renume în zona de încărcătoare și baterii externe. Acesta costă 139 lei la Altex. Din păcate, încărcatorul nu vine în pachet cu niciun cablu, deci trebuie să luați unul separat. Eu mereu am mers pe Baseus, pentru că sunt ieftine și de calitate.

Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!