Home Reviews Review Allview X4 Soul Vision

Review Allview X4 Soul Vision

14.12.2017

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Allview X4 Soul Vision este primul smartphone al brand-ului brașovean care vine cu proiector laser integrat și al doilea de care am auzit, după modelul Galaxy Beam lansat de cei de la Samsung în 2012. Poate au mai fost și altele, dar eu nu am auzit sau citit despre ele.

Am fost curios să îl testez fiind primul device de acest fel cu care interacționam și pot să spun că mi-a plăcut, referindu-mă în mare parte la proiector.

Cuprins:

  1. Design și materiale
  2. Ecran
  3. Hardware și software
  4. Cameră
  5. Proiectorul
  6. Baterie
  7. Preț
  8. Concluzii

Specificații:

Specificații                       Allview X4 Soul Vision                
Ecran 5,5” IPS, Full HD, InCell, Full Lamination
Procesor Mediatek MT6750T Octa core 1.5 GHz
GPU Mali-T860MP2
Memorie RAM 3GB RAM
Memorie internă 32GB cu suport MicroSD de până la 128GB
Proiector Laser cu rezoluție 720p
Sistem de operare Android 7.0
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Wi-Fi Direct, microUSB
Senzori Senzor de amprentă poziționat pe spate
Cameră Principală foto: 13 MP, LED flash

Principală video: 1080p@30fps

Frontală foto: 8 MP

Baterie Li-Ion 4000 mAh
Dimensiuni 153 x 75.6 x 10.28 mm
Greutate 202 g

Design și materiale

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Allview X4 Soul Vision nu m-a dat pe spate ca și design, fiind destul de banal. La prima utilizare mi s-a părut butucănos și greu, dar proiectorul și bateria își cer spațiul cuvenit. Materialele sunt de bună calitate, metal pe spate acoperit cu un albastru închis, o nuanță plăcută și elegantă. Nu prea am înțeles rolul inelului din jurul camerei, exagerat și neobișnuit de mare. Pe spate este poziționat și cititorul de amprente care răspunde aproape instant și fără fail-uri, cum se întâmplă la al meu Galaxy S7.

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Pe partea frontală nu avem niciun buton fizic, pe dreapta sunt 3 butoane, 2 pentru volum și unul de Power, iar pe stânga slot-ul pentru cartelă (este și Dual SIM) și cardul microSD. Pe partea de jos găsim jack-ul, port-ul Micro USB. Pe partea de sus avem piesa de rezistență a acestui smartphone, proiectorul, acoperit cu un dop discret din cauciuc pentru o proteja sticla.

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Ecran

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Ecranul este un IPS LCD de 5.5 inch, cu rezoluție Full HD. Culorile mi s-au părut bine redate. Cred că i-ar fi stat mai bine cu un ecran puțin mai alungit, marginile de jos și sus fiind destul de mari. Afara s-a descurcat bine, dar nici nu prea m-am nimerit cu soarele în perioada asta, să ma uit în el la lumină puternică.

Hardware și software

Proiectorul cu telefon al celor de la Allview este echipat cu un procesor de generație mai veche, Mediatek MT6750T, tactat la 1.5 GHz, 3GB memorie RAM și 32GB memorie internă. Este ce trebuie în activitățile de zi cu zi, dar mai are momente când gâfâie la trecerile dintre aplicații.

Producătorul a încercat cumva să îl echilibreze, pentru că specificațiile de ultimă generație, poate un procesor mai nou și performant, 4/6GB RAM, i-ar fi ridicat prețul.

Soft-ul este simplu, curat și cu toate scurtăturile la îndemână pentru o proiecție cât mai rapidă. Eu am folosit o telecomandă cu air-mouse pentru a naviga în timp ce proiectam, pentru că altfel este cam greu. Acesta vine și cu o funcție prin care se poate folosi touch-ul unui alt smartphone pentru control.

Camera

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Din păcate pozele făcute cu X4 Soul Vision au fost corupte și am observat asta la momentul scrierii review-ului. A fost problema din transfer, nu din telefon. Pot, totuși, să spun că pozele în condiții de zi sunt decente, dar pe întuneric slabe. Nu aveți decât să mă credeți pe cuvânt sau să căutați pe alte site-uri de profil ceva capturi.

Proiectorul

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Aici voiam să ajung. Proiectorul este cel care m-a cucerit la acest device. A fost pentru prima data când am folosit un smartphone cu proiector și chiar mi-a plăcut. Am reușit să impresionez cu el, pentru că, să fim sinceri, ce flagship de renume poate reda un clip din Youtube pe un zid, cu o diagonală de 1.5 m? Vă spun eu: niciunul!

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Culorile în proiecție sunt curate, singurul dezavantaj fiind necesitatea unei suprafețe albe, netede și a luminii scăzute. Acestea sunt primele condiții pentru orice proiector, fie el și profesionist.

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Mi-a plăcut că nu este nevoie să îl așezi perfect perpendicular pe perete pentru că acesta știe singur să își corecteze proiecția pentru a reda o imagine dreptunghiulară. În pachet vine și cu un picior din plastic care îl ridică pe orice suprafață.

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Pe timpul proiecției telefonul se încinge foarte rău în partea de sus, ceea ce este normal pentru că lampa produce căldură și nu avem sistem de ventilație în el.

Review Allview X4 Soul Vision x4 featured-review allview

Baterie

Bateria este de 4000 mAh, suficientă încât să reușesc să îl duc la o zi și 5h de standby, 5h 23m de ecran, 36 de minute de apeluri, toate cu aproximativ 30 minute de proiecție, WiFi și datele pornite. O baterie generoasă care mi-ar plăcea să o vad și pe alte smartphone-uri fără proiector.

Preț

Allview X4 Soul Vision poate fi achiziționat la prețul de 2.199 lei de pe site-ul allview.ro sau de pe eMAG.ro

Concluzii

Allview X4 Soul Vision este mai mult un proiector de buzunar decât un smartphone. Dacă ai de făcut prezentări și poți trece peste specificațiile mid-range este device-ul ideal. Dar nu le poți avea pe toate, chiar dacă prețul este măricel.

Pro

  • proiector 720p integrat
  • husă spate din plastic în pachet
  • picior separat pentru proiecție
  • funcții și widget-uri adaptate
  • baterie 4000 mAh

Contra

  • design banal
  • specificații mid-range
  • preț cam mare

Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!