Home Reviews Review Samsung Galaxy Tab A 9.7

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7

11.07.2015

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Samsung Galaxy Tab A 9.7 este o tabletă „mid-range” lansată în luna mai a acestul an de către producătorul sud-coreean. Samsung Mobile România mi-a oferit ocazia să testez timp de 2 săptămâni versiunea WiFi a noii tablete.

Fiind un device „de buget”, în acest review nu o să taxez Galaxy Tab A 9.7 pentru materiale sau pentru ecranul care m-a teleportat în trecut, prin 2011-2012. Producătorul a trebuit să facă compromisuri și să renunțe la destul de multe pentru un preț mult mai mic decât al flagship-urilor din acest segment.

Am subliniat mai sus că am testat versiunea WiFi, deoarece aceasta diferă față de versiunea LTE (cu SIM), care vine cu 2GB RAM și 32GB memorie internă.

Specificații:

Specificații                       Samsung Galaxy Tab A 9.7 T550 WiFi                 
Ecran TFT de 9.7 inch, cu o rezoluție de 768 x 1024 pixeli
Procesor Quad-core Qualcomm Snapdragon 410 de 1.2 GHz
GPU Adreno 306
Memorie RAM 1.5 GB RAM
Memorie internă 16 GB și suport MicroSD de până la 128GB
Sistem de operare Android Lollipop 5.0.2
Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth v4.0, A-GPS, GLONASS, microUSB v2.0
Cameră Principală foto: 5 MP, 2592 х 1944 pixels, autofocus

Principală video: filmează la rezoluție 720p

Secundară foto/video: 2 MP

Baterie Li-Ion 6000 mAh
Dimensiuni 242.5 x 166.8 x 7.5 mm
Greutate 450 g

Design și materiale

Samsung s-a străduit să reducă la minim costurile de producție și cred că a și reușit. Corpul lui Galaxy Tab A 9.7 este realizat în totalitate dintr-un plastic mat, dar cu o construcție solidă și de calitate. Rama subțire care înconjoară tableta este realizată dintr-un plastic lucios ce imită foarte bine metalul.

Cum am zis mai sus, este o tabletă „de buget”, așa că materialele nu le consider un minus.

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Pe partea din față găsim tot clasicele butoane capacitive pentru Back și Recents, tasta fizică Home, camera frontală și senzorul de lumină. Pe spate se află camera foto, iar pe lateral-dreapta butonul de Power, cele 2 butoane de volum și slot-ul MicroSD. În partea de jos a tabletei sunt poziționate portul MicroUSB, jack-ul de 3.5mm și cele două difuzoare care își fac treaba foarte bine.

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Sunetul este clar, destul de tare și oferă o experiență plăcută dacă tableta este folosită în modul portret. Eu aș fi poziționat unul din cele 2 difuzoare în partea de sus a tabletei pentru a oferi aceeași experiență în modul landscape, în care ruleaza majoritatea jocurilor și aplicațiilor media.

Ecran

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Samsung Galaxy Tab A 9.7 oferă un ecran TFT generos de 9.7 inch, cu rezoluție 768 x 1024 pixeli (132 ppi), raport ecran-corp de 72% și aspect ratio de 4:3, spre deosebire de restul tabletelor Samsung care au un aspect ratio de 16:10.

Ecranul se descurcă bine în lumină, culorile sunt vii, dar rezoluția este insuficientă pentru un ecran de 9.7 inch. Cei 132 pixeli pe inch se observă foarte repede și parcă te duc cu gândul la un model lansat prin 2011-2012. Fonturile și icon-urile parcă „te zgârie” din cauza pixelilor foarte vizibili. Dacă sunteți pretențioși și ați avut device-uri cu rezoluții FullHD sau QHD, va fi destul de greu să vă obișnuiți cu acest ecran.

Hardware și software

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Samsung a echipat tableta „de buget” Galaxy Tab A 9.7 cu un procesor quad-core Snapdragon 410 tactat la 1.2 GHz, procesor grafic Adreno 306, 1.5GB RAM și 16GB memorie internă. Sunt specificații caracteristice unui device „mid-range”, dar care se mișcă foarte bine. Nu găsești momente de delay, iar la comenzi răspunde instant, de cele mai multe ori.

Am testat-o în câteva jocuri precum Modern Combat 5, Asphalt 8 sau Brothers in Arms 3 și s-a descurcat pește așteptări, cu frame-uri destule cât să te joci fără probleme.

Galaxy Tab A 9.7 folosește sistem de operare Android 5.0.2 Lollipop, cu interfață TouchWiz. Tranziția între pagini se face foarte fluent, fără să îți lase măcar o secundă impresia că utilizezi un mid-range.

Și în cazul lui Galaxy Tab A 9.7, producătorul a renunțat la mulțimea de aplicații preinstalate (bloatware). Aceeasta vine doar cu câteva aplicații, cum ar fi: Gallery, Video, My Files, Clock, Smart Manager, S Planner, Galaxy Apps, SideSync, suita Microsoft și aplicațiile Google.

Cameră foto și video

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Samsung Galaxy Tab A 9.7 este echipată cu o cameră de principală de 5 Megapixeli, capabilă să fotografieze la o rezoluție 2592×1944 pixeli și să filmeze 720p, și una frontală de 2MP, care poate fotografia la o rezoluție de 1600×1200 pixeli.

Camera principală face fotografii decente, dar este de preferat să fie folosită doar atunci când nu exista o cameră mai bună la îndemână. Ca și moduri de fotografiere, aplicația nativă pentru cameră oferă: Auto, Panorama, Continuous Shooting, Portrait și Sound & shot.

Camera frontală este destul de bună pentru selfie-uri și videoconferințe.

Fotografii realizate cu Samsung Galaxy Tab A 9.7:

Video 720p:

Baterie

Tableta oferă o baterie de 6000 mAh care a reușit să o țină în viață, de la 100% la 1%, 12d 23h 49min, cu funcția „Location” oprită, WiFi conectat mereu și Screen Time 12h 1min. Este un timp bun, din punctul meu de vedere, dar a fost folosită în mare parte pentru web browsing și rețele sociale. În cele 12 zile (aproape 13) am folosit-o aproximativ 20 de minute în jocuri și 15 minute în redare video pe Youtube.

Încărcarea tabletei mi s-a părut că a durat o veșnicie. De la 4% la 100% aveam un timp de încărcare de 4 ore și 7 minute.

Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review Review Samsung Galaxy Tab A 9.7 samsung review featured-review

Preț

Samsung Galaxy Tab A 9.7 T550 WiFi poate fi achiziționată de pe emag.ro la prețul de 1499 lei (versiunea Black) și de la evomag.ro la prețul de 1339 lei (versiunea White).

Concluzii

Samsung Galaxy Tab A 9.7 este o tabletă „mid-range” cu o diagonală generoasă de 9.7 inch. Deși a fost lansată ca o tabletă „de buget”, se mișcă foarte bine, are o construcție de calitate, chiar dacă este realizată doar din plastic, însă prețul mi se pare că este puțin cam mare pentru ce oferă.

Pro

  • ecranul de 9.7 inch
  • bateria de 6000mAh se descurcă foarte bine
  • Android 5.0 Lollipop

Contra

  • timpul de încărcare
  • prețul destul de mare
Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!