Urmând modelul celor de la Sony, Samsung a anunțat în cursul zilei de astăzi Galaxy J7 și Galaxy J5, două smartphone-uri dedicate selfie-urilor. Acestea vin echipate cu flash frontal și camere de 5 Megapixeli cu unghi larg de captură.
Galaxy J7 are un ecran HD (1280 x 720) de 5.5 inch, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 615 pe 64 biți, 1.5 GB memorie RAM și 16GB memorie internă, cu suport MicroSD. Acesta oferă conexiune LTE si suport Dual-SIM, cameră principală de 13 Megapixeli și o baterie generoasă de 3000 mAh.
Galaxy J5 este un device puțin mai slab, fiind echipat cu ecran HD (1280 x 720) de 5 inch, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 410 pe 64 biti, tactat la 1.2 GHz, 1.5 GB RAM și 16GB memorie internă, expandabilă prin MicroSD. Ca și J7, acesta suportă dual-SIM, are o cameră principală de 13 Megapixeli, dar o baterie ceva mai mică, de 2600 mAh.
Galaxy J7 și Galaxy J5 au fost anunțate doar pentru piața din China, la prețul de 289$, respectiv 225$. Samsung nu a dat informații cu privire la comercializarea la nivel global, dar este destul de posibil ca acestea să ajungă și în Europa.