Știm că Samsung deja a lansat în Europa și în Asia update-ul pentru S7 și S7 edge, dar zilele trecute un manual de utilizare al smartphone-ului S6 a fost publicat pe Internet, arătând noile funcții ale versiunii Android 7.0. Asta înseamnă că update-ul pentru S6 ar putea fi chiar mai aproape decât credem.
Totuși, nu vă așteptați să fie disponibil în România via OTA în următoarele săptămâni. Primele țări care primesc update-ul sunt Marea Britanie, UAE și Germania.
Manual de utilizare al terminalului ne arată o mică parte din funcțiile cheie.
Una dintre acestea este interfața de utilizator din aplicația pentru cameră, una foarte diferită de ceea ce am văzut pe S7.
Există încă o serie de caracteristici care vor rămâne exclusive pentru seria Galaxy S7. Printre acestea sunt large panorama, auto-portret cu mișcare – precum și câteva moduri auxiliare de fotografiat. Inclusiv „food mode” , selfie cu flash și hyperlapse. Alte caracteristici pe care nu le vom vedea pe Galaxy S6 sunt Video Enhancer, care îmbunătățește calitatea generală a materialelor video, Performance Mode și nici Always On Display.
Din păcate, Samsung nu a menționat și când va face update terminalelor Galaxy S6 și S6 Edge. Luând în considerare că unul dintre dispozitive a primit deja certificarea WiFi și că Samsung a lansat acest manualul, probabil că nu va mai trebui să așteptăm mult.