O postare de pe Reddit se pare că a încins spiritele în comunitatea utilizatorilor Samsung. Un user de pe Reddit, sub pseudonimul “ibreakphotos” a realizat un test simplu, dar eficient al funcției “Space Zoom”, ce promite poze clare cu Luna, dar și cu stelele.
Acesta a dovedit că Samsung își falsifică pozele cu satelitul natural al pământului, folosindu-se de un AI bine antrenat care să umple golurile unei poze nereușite, ca mai apoi rezultatul final să fie peste așteptările utilizatorilor.
Ce a făcut redditorul mai exact?
El a descărcat o poza de înaltă calitate cu Lună și a redimensionat-o până a ajuns la 170 x 170 de pixeli. Apoi a deschis-o pe tot ecranul, pentru a-i face o poza cu „Space Zoom”.
Rezultatul a fost o surpriză: de la o poză destul de încețoșată a ieșit o captură aproape perfectă cu Luna.
Samsung a mai trecut printr-un episod asemănător și în trecut, fiind învinuită pentru aceeași problemă. Atunci, compania a explicat cum softul umple golurile unei poze cu ajutorul unor imagini de reper, acolo unde erau doar pixeli blurați sau detalii pierdute.
Cazuri asemănătoare sunt și pe alte flaghship-uri și este de înțeles de ce se întâmplă asta, pentru că este nevoie de o astfel de procesare pentru a avea un rezultat decent și pentru a „strânge like-uri” pe social media.
Până în prezent, compania nu a venit cu un răspuns și explicații.