Uniunea Europeană a adoptat cu mult timp în urmă o lege prin care obligă orice producător de dispozitive electronice să adopte portul USB-C pentru încărcare. Pentru Apple asta a însemnat sfârșitul erei Lightning, celebrul cablu de încărcare ce făcea parte din ecosistemul Apple.
Companiei din Cupertino nu i-ar fi picat bine treaba asta, iar un zvon care confirmă implementarea USB-C spune că Apple ar limita puterea de încărcare a cablurilor care nu dețin licență „Made for iPhone”. Mai pe scurt, orice nu este produs de companie are parte de o limitare. Putem înțelege puțin și punctul de vedere al companiei, pentru că adoptarea unui cablu universal duce la rândul său la niște pierderi financiare destul de măricele.
Dar se pare că Uniunea Europeana nici nu vrea să audă de această idee și a intervenit repede cu o noua litera de lege, ce adaugă informații suplimentare la ceea ce înseamnă un cablu USB-C universal: el să adopte tehnologia USB-PD și să se încarce la cel puțîn 15W (5V, 3A).
Apple ar avea o portiță deschisă și ar putea limita transferul de fișiere de la iPhone la PC, forțând utilizatorii să cumpere un cablu al producătorului pentru a putea resofta terminalul.