A mai trecut un an, noi am mai îmbătrânit și Samsung urmează să anunțe un alt flagship. Am ajuns cu numărătoarea la 9. Sud-coreeni vor lansa Galaxy S9 pe 25 februarie, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată în Barcelona, după cum ne dezvăluie invitația trimisă publicațiilor.
Reclama evenimentului Unpacked nu da prea multe detalii, ne spune doar că este vorba de S9 care va veni cu o camera/o tehnologie nouă pentru telefoanele mobile, confirmând zvonul că Samsung va schimba regulile jocului în materie de fotografie.
Până la lansare nu ne rămâne decât să ne bucurăm de scăpări și zvonuri. Despre design nu a mai apărut nimic, deci cel mai sigur viitorul flagship va arată exact ca în randările 3D apărute în luna decembrie, dar și în numeroasele poze cu carcase.
Samsung Galaxy S9 va avea un design asemănător cu cel al lui S8, cu ecran curbat și margini foarte subțiri. Diferența majora ar fi făcută de poziționarea sub cameră a cititorului de amprente, pentru a fi mai ușor de accesat. Aceeași amplasare a cititorului o găsim și proaspătul lansat Galaxy A8. Pe varianta +(Plus) vom găsi și o cameră principală duală ca cea de pe Note 8, doar că poziționată vertical, nu pe orizontală, dar și un ecran mai mare cum ne-am obișnuit deja cu variantele Plus.
Samsung încearcă să acopere 2 tipuri de potențiali clienți cu un singur flagship: cei care vor un device mai compact, mai ușor de utilizat cu o mână și cei care vor un ecran mai mare, ideal pentru jocuri și conținut video. Pentru asta exista înainte seria Note, care a rămas acum doar pentru cunoscători și pentru cei care vor și un Pen pe lângă ecranul generos.
După lansarea de pe 25 februarie, dacă e să ne luăm tot după gura lumii, S9 și S9 Plus vor fi puse în vânzare începând cu 16 martie.