Home Telefoane Păreri după 3 zile cu Samsung ...

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3

29.08.2020

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 watch samsung ost note

În urmă cu 4 zile am primit, prin programul Orange Smartphone Tester, două device-uri dintre cele 5 lansate la începutul acestei luni în cadrul evenimentului Samsung UnpackedSamsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Samsung Galaxy Watch3. M-am bucurat că le pot testa în pereche.

Samsung Galaxy Note20 Ultra – un telefon cu adevărat premium, dar cu preț pe măsură

Nu știu alții cum sunt, dar eu de fiecare dată aștept cu sufletul la gură să văd ce mai aduce nou seria Note. Am fost fan „adevărat” al seriei încă de la lansarea lui Note2, pe care l-am și achiziționat la acea vreme.

Anul acesta, sud-coreeni au mers pe aproape aceeași variantă ca la seria S20, lansând un model mai ieftin – Note20 – și unul mai scump – Note20 Ultra. Am spus „aproape” pentru că nu mai avem și o a treia versiune cu plus în nume.

În anii trecuți când spuneam „Note” ne gândeam la cea mai mare diagonală a producătorului. Acum, pe Galaxy Note20 Ultra avem o diagonală de 6.9 inch, exact cât găsim și pe S20 Ultra. Asta întărește ideea (bazată pe zvonuri) că Samsung ar vrea să renunțe la seria Note și să aducă pen-ul pe seria S.

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 watch samsung ost note

În 3 zile am putut să îl testez destul de mult și să îmi fac o idee despre ce vrea să fie acest device. De când l-am scos din cutie m-a lovit cu design-ul premium și mult mai elegant decât cel al lui S20 Ultra.

Ecranul impecabil și mare, împreună cu sunetul stereo Dolby Atmos, îți aduc o experiență surprinzătoare în video-uri sau jocuri. E o adevărată plăcere să îl folosești în landscape.

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 watch samsung ost note

Camera de 108MP m-a impresionat din nou, dar de această dată este ajutată și de un auto focus laser. Nu este o inovație, pentru că a existat pe unele telefoane încă din 2014. Chiar dacă nu ai treabă cu fotografia, reușești să realizezi capturi de care să fii mândru. Tot ce trebuie să faci este să încadrezi cum trebuie și să alegi unde să focalizezi.

Bateria nu am lăsat-o să ajungă în 0, dar din câte am văzut duce undeva pe la 4 ore – 4 ore jumate de screen on time. Acceptabil.

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 watch samsung ost note

Înainte de lansare am fost foarte curios cu ce procesor o să vină, deși zvonurile ne indicau prezența aceluiași Exynos 990 pentru Europa. Cu el a și venit, dar până în momentul unboxing-ului am fost aproape sigur că au rezolvat problemele cu temperatura de care s-au lovit toți cumpărătorii lui S20 Ultra. Nu, nu au rezolvat. Se încinge cel puțin la fel ca S20 Ultra și își face același thermal throttling. Din fericire, frânarea procesorului se întâmplă mai des în teste, pentru că jocurile precum Call of Duty sau PUBG nu îl încing foarte tare. Până la urmă asta este tot ce contează, dar mi-ar fi plăcut să văd un Snapdragon 865 și în Europa. Se pare că strigătul disperat al petițiilor contra procesoarelor Exynos nu a ajuns unde trebuie sau poate „sunt interese mari la mijloc”.

Samsung Galaxy Watch3 este un Active2 cu design ceva mai elegant

Păreri după 3 zile cu Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și Galaxy Watch3 watch samsung ost note

N-am mai interacționat cu un smartwatch Samsung de anul trecut, de prin februarie, când am avut la test Galaxy Watch. Am sărit varianta Active2 și acum am primit Galaxy Watch3 să îmi fie „orologiu” vreme de 3 săptămâni. Mă așteptam să văd diferențe evidente, să mă facă să remarc ce înseamnă mai bine de un an de evoluție tehnologică. Am fost ușor dezamăgit. În afară de design-ul mai serios, care aduce acum mai mult cu un ceas clasic, și cureaua din piele n-am văzut nimic să îmi atragă atenția.

L-am configurat rapid și am dat fuga în meniu să folosesc funcția de EKG. Din păcate, nu prea am găsit-o. Cred că nu este încă disponibilă pentru România. O să mai fac ceva research și o sa confirm în review.

Galaxy Watch3 este primul smartwatch LTE pe care îl testez. Mi se pare chiar tare să poți folosi ceasul pentru apeluri și sms-uri. Singura problemă este că, fiind conectat mereu la 4G, mănâncă bateria în 24 de ore. Mai multe detalii despre funcție într-un alt articol dedicat.

Cum am spus și mai sus, ceasul aduce mult cu unul clasic, are un design casual și poate fi asortat ușor cu orice vestimentație. L-am primit în cea mai mare variantă – de 45mm, ceea ce îl face ideal pentru bărbați. Cureaua din pachet este din piele neagră, dar poate fi schimbată foarte ușor având o prindere clasică și 22mm.

Ca și pe celelalte modele, aplicațiile pot fi descărcate cu ajutorul Galaxy Wearable, cu care se face și sincronizarea cu telefonul. Ceasul înregistrează activitatea fizica, recunoaște tipul activității, înregistrează somnul și bătăile inimii/nivelul de oxigen din sânge folosind senzorul de heart rate poziționat pe partea din spate.

Mai multe detalii despre ambele device-uri în alte articole și în review-urile finale.

Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Tag-uri:
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!