Home Reviews Review SteelSeries Arctis Nova 7X

Review SteelSeries Arctis Nova 7X

12.03.2023

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Arctis Nova 7/7X este ultimul model de căști Xbox wireless lansat de SteelSeries la jumătatea lui 2022, ca și upgrade la versiunea Arctis 7/7x din 2020 (nu aveau Nova în nume). Deși vechiul model era un mid-range, la Nova 7x au ridicat puțin ștacheta și s-au dus spre high-end, dar cu toate acestea nu cred că vor înlocui seria Arctis 9/9X.

Pentru cei care nu știu, SteelSeries este un producător danez de periferice de gaming, care a reușit să își mențină în timp nivelul ridicat de calitate, pe o piață din ce în ce mai competitivă.

M-am hotărât să îmi cumpăr o pereche nouă de căști pentru consolă, așa că am ajuns la acest model de care sunt 90% mulțumit. „X”-ul din nume vine de la Xbox, adică nu merg pe Play Station, dar există versiune și pentru consola celor de la Sony.

PlusuriMinusuri
  • conexiuni Wireless și Bluetooth în același timp
  • cele mai comode căști cu care am interacționat
  • sunetul este precis
  • bateria este incredibilă și ține 30+ ore (38 spune producătorul)
  • microfon retractabil
  • bass-ul este slab
  • microfonul putea fi o idee mai bun pentru prețul lor
  • vin cu dongle USB pentru conexiunea wireless, deși Xbox-ul are integrată o așa funcționalitate
  • dongle-ul este Type C, dar consola are USB A (exista cablu adaptor, dar e lung)

Design, materiale și confort

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Design-ul lor nu este wow, dar nu asta am căutat de la o pereche de căști pe care le folosesc în casă doar pentru jocuri. Arată simplu, dar producătorul oferă posibilitatea unei mici „customizări” prin capacele laterale magnetice. Din păcate, am găsit doar pe site-ul oficial câteva variante de culori și destul de scumpe dacă adaug și transportul. Sper doar că vor apărea și prin China, deși nu cred. Unul dintre motivele pentru care am ales acest model este că are microfonul retractabil. Un lucru important pentru mine, mai ales că nu mă joc prea des cu echipă și un microfon vizibil m-ar fi deranjat, că mă loveam de el.

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

La prima vedere, butoanele și rotițele de pe căști îți dau dureri de cap, dar ele sunt intuitive. Pe casca stângă se găsește butonul pentru mute/unmute la microfon, care atunci când este muted este mai ieșit în afară, iar când este unmuted mai adâncit. În acest fel știi exact doar prin atingere dacă ai microfonul pornit sau oprit, chiar dacă asta îți spune și LED-ul de pe microfon. Tot pe stânga se găsește portul pentru jack (pentru a fi folosite cu fir), microfonul (ascuns sau nu) și rotița pentru volum.

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Pe partea dreaptă se găsesc butoanele de on/off și Bluetooth, dar și scroll-ul pentru mixer, cu care se reglează balansul joc – chat și astfel poți să interacționezi în timp real cu cele 2 și să-l dai mai tare pe cel mai important pentru tine în momentul respectiv. Când este la mijloc, rotița are un mic „bump” care da un feedback la deget. Astfel știi că ești la jumătatea celor 2. Poate din text pare complicat, dar este foarte ușor. Tot aici avem și portul USB Type C pentru încărcare.

Ca și materiale, căștile se simt de calitate. Nu știu cum este seria Arctis 9/9x, dar Nova 7X oferă un sentiment de aproape high-end. Este mult plastic, nu au inserții metalice sau alcantara, dar nici nu cred că au vrut sa le crească greutatea. Căștile de gaming, din punctul meu de vedere, trebuie să ofere mai puțin design și mai multă ergonomie, pentru că despre asta e vorba după sesiuni de 5-10 ore de jucat. Degeaba arată impresionant, dacă te dor urechile și capul după câteva ore.

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Bureții de pe căști sunt foarte moi și delicați la atingere. Nu îi simți pe urechi nici după 5+ ore. Pentru o mai bună izolare fonică erau ok puțin mai strânse, dar cu siguranță ar fi sacrificat din confort. Interiorul arcului este prevăzut cu o bandă elastică moale ce absoarbe din presiunea aplicată pe cap. Este prima pereche de căști cu așa suport pe care o am și nu cred că ma voi mai întoarce la modelele cu buret integrat.

Ajustarea se face ușor, dar cu toate astea nu ai cum să le modifici din greșeală. Plasticul de pe arc este flexibil, ceea ce înseamnă că nu vor crăpa dacă tragi de ele mai tare. Sunt construite bine, să rezum în 3 cuvinte.

Sunet

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Un lucru este cert – Arctis Nova 7X nu sunt pentru muzică, dar nici nu se recomandă a fi. Dacă vrei să împuști 2 iepuri dintr-un foc – muzică și jocuri, nu ai cum. În jocuri, în schimb, fac treabă bună și sunt precise. Am mai avut alte perechi de căști de gaming, dar cu acestea am auzit sunete de care nu știam prin anumite jocuri. Bass-ul nu prea există, deci atunci când o sa tragi cu un shotgun nu o să-l simți în creier. Căștile pe care le-am avut înainte (Xbox Wireless headset) aveau un bass exagerat, de te dureau timpanele. Nici așa nu!

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Sunetul mai poate fi modificat din setările aplicației dedicate, de pe PC – SteelSeries GG, dar nu am avut prea multe să îi fac, pentru că procesul este anevoios să fac multe teste cu setări manuale: deconectez dongle-ul de la consola, îl conectez la PC, fac setările, salvez, mut dongle-ul în consola și testez jucându-mă. N-am atâta răbdare, așa că am mers pe una din variantele presetate de producător.

Microfonul se aude bine, nu s-a plâns nimeni de calitate în timp ce ma jucam, dar nici nu a remarcat cineva ca mă aud prea diferit față de căștile precedente. Raportându-mă la prețul lor, cred că puteau să aducă un microfon o idee mai bun.

În setările aplicației pentru PC se pot face câteva setări la microfon, cum ar fi volumul, cât de mult să îți auzi propria voce în căști etc.

Funcții

Cred că cea mai utilă și importantă funcție a acestor căști este posibilitatea de folosi 2 conexiuni în același timp – wireless și Bluetooth. De exemplu, în timp ce te joci și ești conectat la consola poți vorbi și la telefon, fiind conectat la el prin Bluetooth. Funcția (rotița de pe casca dreaptă) prin care poți regla care dintre ele să se audă mai bine completează acest feature. Nu este ceva nou sau revoluționar, mai sunt căști care fac asta, dar este de menționat.

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

O altă funcție este „auto-turn off” în cazul în care nu sunt folosite o perioadă definită de utilizator, pentru a conserva baterie. Pentru cazul când consola se stinge, căștile se închid și ele imediat și astfel nu trebuie să te mai ocupi de ele separat. Nu este mare lucru, dar detaliile astea mici fac device-urile ușor de folosit.

Conexiunea prin dongle este stabilă, dar dezavantajul este că setările nu se regăsesc și în zona de „Accessories” de la Xbox. Pentru fiecare modificare pe care vrei să o faci la căști trebuie să te muți pe PC cu tot cu dongle, pe care îl treci în modul USB cu butonul de pe interiorul lui.Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

Utilizare pe PC vine cu marele avantaj de a seta sunetul în funcție de aplicația folosită sau joc. Acolo opțiunile sunt mai variate. Pe mine nu m-a interesat partea aceasta, pentru că mă joc doar pe consolă, așa că nu am aprofundat-o.

Baterie

Bateria este un capitol la care Arctis Nova 7x excelează. Am făcut ceva research și nu sunt prea multe căști care promit 30+ ore de utilizare. Știu, ai putea zice că oricum căștile stau în casă, nu sunt sigur folosite continuu nici 20 de ore, dar autonomia mare este mereu bine-venită. Ai grija încărcării mult mai rar, mai ales dacă ești jucător casual cum sunt eu. Ajung să le încarc la 3 săptămâni. Nu știu dacă rezistă 38 de ore cum spune producătorul, dar la 30 – 35 sigur ajung.

Pentru anumite intervale ale bateriei, LED-ul de pe casca stângă luminează diferite culori și astfel știi dacă rămâi sau nu fără baterie în următoarele ore de jucat:

  • verde – 100% – 50%
  • galben – 49% – 20%
  • roșu – 19% -10%
  • roșu intermitent – 9% – 1%

Preț și disponibilitate SteelSeries Arctis Nova 7x în România

Review SteelSeries Arctis Nova 7X xbox gaming featured-review casti audio

SteelSeries Arctis Nova 7X pot fi achiziționate de pe eMAG, la prețul de 920 lei. La același preț găsim și modelul Nova 7P pentru Play Station.

Sunt pe stoc și la Altex, dar cu 30 lei mai scumpe.

Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!