Home Telefoane Tips & tricks pentru o experiență ...

Tips & tricks pentru o experiență mai plăcută cu Samsung Galaxy S21 și One UI

21.03.2021

Tips & tricks pentru o experiență mai plăcută cu Samsung Galaxy S21 și One UI samsung s21 featured

În ultimele 2 săptămâni cu Samsung Galaxy S21+ am încercat să îl descopăr și să îl folosesc cu One UI, chiar dacă de cel puțin 5 ani de zile Nova Launcher mi-a fost default launcher. Eram curios dacă există viață după Nova. Mi-a fost puțin peste mână în primele zile, pentru că îmi configurasem gesturi, dar acum cred că nu mai am nevoie de el.

Tips & tricks pentru o experiență mai plăcută cu Samsung Galaxy S21 și One UI samsung s21 featured

În această perioadă am strâns câteva funcții interesante pe Galaxy S21 și One UI 3.1, multe dintre ele regăsindu-se și pe alte device-uri Samsung. Am făcut o listă cu cele care mi s-au părut utile și relevante. Sunt sigur că utilizatorii mai experimentați și curioși le știu și le folosesc, dar, cu siguranță, există persoane care nu au avut timp, chef sau nervi să sape prin setări. De multe ori nu simți nevoia unor funcții, dar când le descoperi îți dai seamă cât îți ușurează interacțiunea cu telefonul.

Google Discover sau Samsung Free

De când cu Android 11 și One UI 3.0, Samsung Daily a devenit Samsung Free, dar eu ca și utilizator de Nova nu l-am folosit niciodată. Poate mulți nu știu sau nu au auzit nici de Google Discover, adică vechiul Google Now. Cele două sunt feed-uri cu știri filtrate și selectate după interesele utilizatorului. Eu am ales să folosesc Google Discover pentru că mi s-a părut mai precis în afișarea știrilor care mă interesează, bazându-se și pe istoricul căutărilor mele. Selectarea dintre cele două se face din zona de configurare a homescreen-ului.

Long press pe Homescreen -> swipe la dreapta până la opțiunile Google Discover/Samsung Free.

Screenshot-uri fără bara de notificări și butoane

Toată lumea face screenshot-uri și adevărul este că butoanele și bara de notificări nu interesează pe nimeni. Acestea pot fi dezactivate foarte simplu.

Settings -> Advanced featured -> Screenshots and screen recorder -> Hide status and navigation bar.

Acces rapid la device-urile din Google Home

Pentru controlul device-urilor smart din casă folosesc aplicația Google Home, nu Smart Things. Odată cu Android 11 și One UI 3.0, în notifications panel a apărut butonul „Devices”, de unde pot fi accesate și controlate rapid luminile, televizorul, boxele și alte jucării smart din casă, prin tap și swipe.

Deschizi bara de notificări -> Devices -> tap pe butonul Smart Things/Home și selectezi aplicația favorită pentru control.

Înregistrare video în modul „Director’s view”

Un nou mod de înregistrare video care a venit cu Galaxy S21 este „Director’s view”, care îți permite să vezi și să selectezi, în time real, fiecare cameră a telefonului. Asta o să facă înregistrările video mai interesante.

Camera -> More -> Director’s view

Aprinderea ecranului când telefonul este ridicat de pe o suprafață plană

Funcția „Lift to wake” te scutește de un pas în plus atunci când ridici telefonul de pe masă și îți aprinde ecranul automat. Tot în zona „Motions and gestures” găsim și alte funcții utile.

Settings -> Advanced features -> Motions and gestures -> Lift to wake.

Salvarea splitscreen-ului favorit (2 aplicații)

Opțiunea de split screen este disponibilă pe device-urile Galaxy de câteva generații, dar eu nu prea am avut nevoie de ea. Dacă știi că folosești 2 aplicații în paralel foarte des, poți salva „combinația” respectivă și să o deschizi din Edge Panel -> Apps.

Recent apps (butonul |||) -> tap pe icon-ul aplicației -> Open in split screen view -> selectezi a doua aplicație -> tap pe linia despărțitoare dintre cele 2 aplicații -> tap pe butonul din dreapta -> accesează mereu combinație de cele 2 aplicații din Edge Panel – Apps.

Google Autofill service

Venind de pe un alt telefon Android, parolele și conturile din aplicații și website-uri sunt memorate în Google, doar că Samsung nu vine by default cu Google setat ca și serviciu de completare automată a câmpurilor, fiind nevoie să îl selectăm manual.

Settings -> Search „Auto” -> Autofill Service -> Google.

Lansarea camerei foto prin dubla apăsare pe butonul Power

Majoritatea folosim shortcut-ul aplicației pentru a deschide camera, dar există și o modalitate mai rapidă, apăsând de 2 ori pe butonul de power. Această variantă funcționează și în lockscreen. Telefonul vine by default cu Bixby selectat.

Settings -> Advanced features -> Side Key -> Quick launch camera.

Cauți un device Android? Gasește-l pe cel potrivit în reducerile eMAG de azi!
Tag-uri:
Despre autor

Pasionat de tehnologie, în special telefoane și Android, încerc prin acest blog să împart cu voi ultimele review-uri și noutați despre tot ce înseamnă "roboțelul verde".

Sustine
Click!